copil responsabil

Dupa cum stim cu totii, nu exista un manual de instructiuni pentru meseria de parinte. Daca ar fi existat, ar fi depasit orice bestseller din zilele noastre. Ca parinti avem rolul de model pentru copiii nostri, ii ingrijim si ii sfatuim si incercam sa le formam un set de valori morale. Incercam tot posibilul insa uneori facem si greseli – suntem, pana la urma, oameni, si oricine greseste.

Majoritatea parintilor gasesc destul de dificila motivarea copiilor in special in conditiile in care au un program foarte incarcat zi de zi. Daca esti acel parinte care nu are suficient timp pentru copilul sau, citeste in continuare cateva recomandari pentru a-ti motiva copilul si a-l face mai responsabil.

1. Implica copilul in tot ceea ce faci. Asta include orice, de la treburile casnice pana la orice alte activitati. Copilul va fi mentinut astfel activ si de asemenea motivat, va avea ocupatie si va invata si ce responsabilitati are pe langa casa.

2. Lasa copilul sa aleaga ceea ce ii place. Cea mai buna modalitate de a invata un copil ce este responsabilitatea este sa ii permiti sa faca propriile alegeri pentru care sa isi asume consecintele.

3. Ofera-i propriul exemplu. Daca vrei sa fie punctual, invata-l sa se trezeasca la timp dandu-i comportamentul tau drept exemplu. Trezeste-te alaturi de el si lucrati impreuna la tot ceea ce inseamna capitolul responsabilizare si motivare.

Desigur in unele momente copilul pur si simplu nu va vrea sa te ajute la treburile casnice sau sa faca ceea ce ii spui – va dori doar sa se joace. Va trebui sa ii explici ca si adultii simt uneori la fel si sa incerci sa imbini utilul cu placutul.

Transmiterea informatiilor si educarea copilului in maniera corecta este deosebit de importanta. Desi trebuie sa ii fie permis sa faca propriile alegeri pentru care sa suporte consecintele, trebuie sa te asiguri si ca dezvoltarea sa este una ce urmeaza o cale buna. Ca recomandare de final, lucrati tot timpul in echipa, ca si colaboratori in orice ati face, pentru ca altfel se va simti subminat de figura autoritara a parintelui si va face ceea ce ii spui mai mult din frica.

De admin